Istoric

Urechenii, aşezare rurală, situată în vestul luncii râului Moldova, străjuită de colinele Ciungi-Corni, străbătută de râurile Topolița și Râiosul, cu jurisdicția administrativă în județul Neamț se identifică ca o regiune unică din toate punctele de vedere: al tradiţiei, al culturii imprimate în oamenii locului, dar şi al spaţiului etnic-religios dezvoltat şi conservat timp de sute de ani de preoţi destoinici, care au lăsat în urma lor amprenta sfântă a Evangheliei, exprimată de credincioşi prin râvna lor reală pentru Hristos, prin neîncetata rugăciune la Tronul Preasfintei Treimi. 

Documente de o importanță foarte mare pentru viața satului s-au redactat de prin secolul al XV-lea până în prezent. Primele rânduri ce s-au păstrat despre satul Urecheni, au fost elaborate de către cancelaria domnească a voievodului Bogdan, tatăl lui Ștefan cel Mare, la data de 14 iulie din anul 1451, ce întărea boierului Zianco, mai multe sate printre care și Urichenii de pe valea Topoliței. Pentru a putea fi inclus în documentele vremii, satul Urecheni cu siguranță a existat cu mulți ani mai înainte de hrisovul menționat, acest lucru fiind argumentat prin două motive: primul ar fi descoperirile arheologice susținute de obiectele găsite ce sunt în custodia Muzeului de Istorie din Piatra Neamț, iar al doilea este faptul că primele comunități încă din cele mai vechi timpuri se așezau lângă un râu (sursă de apă). De aceea considerăm că cele două surse de apă, râul Topolița și pârâul Râiosul, ce străbat satul, au adunat în jurul lor o comunitate de oameni harnici, ce aveau să se dezvolte pe parcursul mai multor ani, până la oficializarea în actele domnești.

Un tezaur de monede găsit întâmplător în 1944 de către 6 soldați însărcinați cu executarea unor lucrări, îmbogățește seria descoperirilor monetare imperiale de pe teritoriul comunei, dar și din Moldova. Ele constituie în același timp, o dovadă în plus a intenselor relații economice pe care le avea populația autohtonă din Moldova cu Imperiul roman în secolele I-II d.Hr.[1] Toate săpăturile și descoperirile arheologice de pe teritoriu comunei arată că la Urecheni, comunitați omenești au existat și înainte de anul 1451.

Deși nu are faima și rezonanța marilor localități și târguri, care au avut un rol atât de important în istoria Moldovei, comuna Urecheni, împreună cu satele ei, prin cei 562 de ani de atestare documentară, a lăsat o filă interesantă în marea carte a neamului moldovenesc.

Am vrut să știți mai multe lucruri despre acest ținut românesc binecuvântat de Dumnezeu, fiindcă atunci în mod sigur îl veți îndrăgi și îl veți căuta. Ca să ajungi la Urecheni poți veni prin Târgu Neamț-Humulești-Târpești-Urecheni, parcurgând o distanță de 18 km sau prin Piatra Neamț-Războieni-Totoiești-Urecheni, fiind nevoit să străbați 45 de km. Dacă nici una din aceste variante nu îți vin în ajutor, poți folosi și traseele Pașcani-Moțca-Timișești-Urecheni sau Roman-Tupilați-Totoiești-Urecheni. Vă așteptăm cu drag!

Istoricul bisericii din zid

Cu toate că în documente găsim numele unor slujitori ai altarului, nu putem identifica cu precizie din ce an a fost biserică în localitate, însă totuși găsim în tradiția locală informația că a existat o biserică din lemn ce a ars în anul 1827, care era acoperită cu stuf. Astfel argumentăm că satul de la început a avut biserică, deoarece existența slujitorilor bisericești ca: diaconul Toma (1623), diaconul Larion (1641), preotul satului (fără nume-1742) și alții întâlniți în acte, cu siguranță săvârșeau slujbele într-o biserică, mărturisind și propovăduind Cuvântul Evangheliei timp de mai multe secole pe teritoriul parohiei.

Cercetările făcute scot la lumină noi informații cu privire la biserica actuală. După distrugerea vechii biserici din lemn în anul 1827, fiind arsă, sătenii nu mai aveau unde participa la slujbe învinuind pe familia boierului de incendierea locașului de cult prin împușcarea unor porumbei de pe turla acesteia. Resimțindu-se lipsa bisericii, păhărniceasa împreună cu credincioșii încep construcția noului altar tot în curtea boierească dar la 10 metri spre nord-vest de pristolul vechi care arsese [2].

Pietra de temelie a fost pusă în  anul 1827, iar construcția în sine a durat din 1827 până în 1835,  biserica fiind zidită din cărămidă pe temelie de lespezi de piatră la adâncimea de 1,60 m, și cu lățimea de un metru. Meșterii care au lucrat și zidit impresionanta biserică se pare că erau de origine bulgară, pentru că bătrânii satului povesteau că nu puteau vorbi românește [3].

Totuși, tradiția locului păstrată prin viu grai vorbește și de ajutorul sătenilor în finalizarea construcției, fără a tăgădui ajutorul substanțial al păhărnicesei Smaranda Lazu, care rămâne ctitorul principal, astfel îndeplinidu-și făgăduința făcută Maicii Domnului și poporenilor [4].

O altă variantă prezentată de preotul Valerian Ciochină este că biserica ar avea ctitori pe familia boierilor Catargiu, însă pentru această informație nu s-au găsit documente. Noi susținem că păhărniceasa Smaranda Lazu este ctitor principal, deoarece în anii de zidire, stăpâna satului era Smaranda Lazu (conform Catagrafiei din 1831), iar logofătul Costache Catargiu era stăpân peste satul Tupilați (conform aceleiași catagrafii).

Tradiția orală, într-adevăr, îl susține pe Costache Catargiu ctitor, aceasta prin prisma faptului că în anul 1872 numele lui Costache Catargiu apare în sinodiconul sfintei biserici din satul Urecheni dedicat sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului” ce se serbează la 15 zile ale lunii august, se consemnează următoarele: „ pentru păstrarea memoriei fericițior și pururea pomeniților ctitorilor, înzestrătorilor și binefăcătorilor acestui sfânt locaș (din ordinul mitropolitului Moldovei Calinic Miclesco din anul 1872)

Biserica din comuna Urecheni a început a se zidi din nou la anul 1827 când s-au sfințit din ordinul Sfântului mitropolit Veniamin Costache la anul 1830, de Protoiereul Grigore Lutescu, după care s-a împodobit cu odoare, vase de argint, veșminte, cărți de către binevoitori (precum se arată pe contra pagină, 1872 aprilie 6)” urmând o listă cu donațiile lui Costache Catargiu, Miron Bucătaru și obștea satului [5].

Rezonanța numelui de familie a boierului Catargiu și contribuția sa prin donarea unor obiecte de valoare bisericii, l-a împământenit în cutuma satului ca și ctitor al bisericii, însă noi îl considerăm un binefăcător și donator, fiind pomenit ca al doilea sprijinitor, după păhărniceasa Smaranda Lazu.

Jertfelnicia ctitorilor și a sătenilor a fost de un real devotament pentru ridicarea casei Domnului, întrecându-se pe ei înșiși și depășind toate limitele încât am putea grăi că a fost și încă mai este un reper al construcțiilor bisericești, înfățișându-se cu ziduri monumentale de un metru și cu un turn vizibil din toate părțile văii Moldova. Hramul pe care l-a primit la sfințirea din 1830 oficiată de Protoiereul Grigore Lutescu este „Adormirea Maicii Domnului”, praznic împărătesc sărbătorit la 15 august în fiecare an.

Prezentarea arhitecturală și artistică

Biserica parohiei ortodoxe Urecheni ridicată pe pământul curților boierești în mijlocul satului este măreață și are trei turle sprijinite pe zidăria groasă în formă de corabie, fiind clădirea cea mai impunătoare din zonă.

Forma este specifică bisericilor ortodoxe având planul unei corăbii cu nartex, pronaos,  naos și altar, având dimensiuni generoase pentru o biserică de țară. Are dimensiunile interioare de 23 m lungime, 7 m lărgime și 12 m înălțime, având o suprafață de 276 m2, realizându-se o mare unitate spațială a interiorului.

Informații despre reparațiile din 1896, nu s-au păstrat, doar se amintesc în anuarul  administrației Casei Bisericii din 1909: „ parohia Urecheni, comuna Urecheni cu biserica parohială Adormirea Maicii Domnului, paroh Pr. Gheorghe Popescu (...) Notă: Biserica e de zid, s-a clădit de la 1830-1835, s-a reparat la 1896. ”[6]

Biserica din Urecheni, a străbătut aproape un veac, în forma și dimensiunile pe care i le-a dat ctitorul ei. Modificări majore s-au făcut în anul 1937 când la acoperișul bisericii s-au mai adăugat două turnulețe din lemn de către meșterul Arsenie din Grumăzești [7]. Noile amenajări i-au schimbat arhitectura originală ca și următoarele lucrări din anul 1971 când pridvorul de dimensiuni reduse a fost mutat de la miazăzi la apus, construit ulterior față de biserică (probabil la reparațiile din 1896). Actualul pridvor construit spre apus rupe armonia stilului, marcând o altă vârstă a construcției eclesiale.

Biserica a avut inițial intrarea direct în nartex, printr-o ușă mare de lemn de stejar îmbrăcată cu tablă groasă, fixată cu cuie (țigănești, lucrate manual) nefasonate ca azi, având o broască mare ce se deschide cu chiei de dimensiuni neîntâlnite în locuințele familiare [8].

Un amănunt pe care puțini contemporani îl știu, este că în biserică a existat în partea dreaptă a pronaosului un mormânt, realizat din cărămidă, având deasupra o piatră nefasonată, iar peste toate acestea prevăzut cu zidărie din trei pereți cu deschidere în față și acoperit tot cu cărămidă. Din rațiunea de a da cât mai mult loc credincioșilor în pronaos, a fost desființat în anul 1970, iar „osemintele au fost strămutate în curtea bisericii sub troiță” [9].

În interior pictura originală de pe pereți nu se mai păstrează fiind foarte afumată și „degradată din cauza igrasiei și afumului de la sobă”, însă după un secol și jumătate s-a repictat biserica, recăpătând lumina de altădată. Această lucrare s-a efectuat în primul rând dintr-un scop catehetic și educativ-religios pentru credincioșii parohiei care erau asaltați de propaganda sectarilor, iar al doilea pentru a pune în evidență arhitectura deosebită a bisericii. Deci după principiile menționate, între anii 1971-1976 vrednicul de pomenire preot Valerian Ciochină a înlocuit pictura veche „care aproape nu se mai cunoștea cu una nouă, în tehnica ulei în pridvor, pronaos și naos, iar în altar în tehnica tempera, de către pictorul Cristea Nicolae (Bubanovici) din Piatra Neamț care a lucrat foarte conștiincios” [10].

Dispunerea și compoziția scenelor urmează erminia bizantină, ce are o dominantă cromatică de albastru, iar brâurile și elementele decorative care delimitează scenele, se armonizează cu mobilierul sculptat din stejar. Scenele dezvăluie profesionalismul pictorului în redarea mișcării, a veșmintelor personajelor și a descrierii scenelor biblice. Cupola centrală din naos înfățișează Liturghia Îngerească, iar în mijloc pe Pantocrator, soluție compozițională ce induce în ochii și sufletele credincioșilor care participă la slujbe prezența harică și tainică a Mântuitorului Hristos, ce răspândește în sufletele lor „sentimente de credință, de iubire, de pocăință și alte dispoziții sufletești, care premerg Harului și-l fac să se pogoare în inimi”.

Exteriorul, este tencuit în praf de piatră alb, fiind împodobit cu o variată decorație în stuc la cornișă, iar în rest evidențiindu-se doar cele șapte coloane verticale formate din cinci dreptunghiuri întrerupte pe fiecare parte. O bogată ornamentație decorativă întâlnim la turnul mare de pe biserică, toate acestea adăugate ulterior în 1994 de către meșterul Ion Simionel [11], urmând planul vechi deoarece decaparea tencuielii deteriorate nu a adus schimbări radicale, ci doar elemente și forme actuale, îmbinate cu cele existente deja, realizând o fațadă exterioară trainică ce amplifică frumusețea bisericii.

Pe lângă biserică, în curtea cea mai veche a satului între anii 1970-1971 a fost construită o trapeză din cărămidă pe temelie de beton, între anii 1998-2005 un falnic și impunător turn clopotniță cu o înălțime de cca. 32m, care adăpostește clopotele, iar în 2011 un foișor din lemn  ce adăpostește un altar de vara cu o fântână, toate construite în dulcele stil moldovenesc, care dau curții un aspect de ansamblu mănăstiresc. Aportul și susținerea acestor lucrări a fost în totalitate a binevoitorilor creștini ortodocși din satul Urecheni, reflectând prin faptele lor dragostea față de biserica cea Una. Jertfelnicia lor este și un semn de apărare și mărturisire a dreptei credințe în fața fraților de alte denominațiuni,dar și datorită sacerdoților ce i-au păstorit.

Tradiția locului păstrată din bătrâni amintește și alți preoți precum preotul Filipescu, preotul Zaharia ca primii învățători ai școlii din Urecheni înființată în anul 1866 [12]. La altarul bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Urecheni, în pomelnicul dedicat vrednicilor preoți trecuți la Domnul întâlnim următoarele nume: pr. Ion Marcu, pr. Ioan Simionescu, pr. Ioan Nemțeanu, pr. Gheorghe Popescu, pr. Neculai Scobai, pr. Constantin Bucătaru, pr. Valerian Ciochină, atestați pe bază de documente oficiale, dar și păstrați în amintirea și tradiția satului [13].                    Astăzi comunitatea ortodoxă este călăuzită de pr. Grigore Andron care a primit în dar în anul 2010 pentru parohia Urecheni cele mai de preț odoare pentru biserica ortodoxă din sat și anume părticele din lemnul Sfintei Cruci și din moaștele sfinților Marina, Pantelimon, Nectarie, Haralambie, Eutihie și Procopie. Sfintele odoare au fost puse spre închinare credincioșilor cu aprobarea și binecuvântarea IPS Teofan din 16 mai 2012 cu nr. 2375, ca urmare a adresei nr. 168/2012 trimisă de protopopiatul Târgu Neamț. Citirea actului mitropolitan s-a făcut în data de 2 august 2012, în cadrul slujbei Sf. Maslu, deoarece anul 2012 a fost ales ca an omagial al Sf. Maslu și al îngrijirii bolnavilor. Nu știm dacă a fost vreo coincidență sau vreo legătură harică faptul că  binecuvântarea a fost acordată tocmai în anul 2012, deoarece o parte din sfintele moaște aparțin unor sfinți tămăduitori de boli ca SF. Nectarie, Pantelimon și Haralambie. Credem cu tărie că toate aceste fapte minunate petrecute în parohia Urecheni sunt lucrarea lui Dumnezeu la care mijlocesc sfinții Săi.

Zestrea bisericii se mai poate lăuda și cu obiecte din metale prețioase prcum donațiile familiei boierului Văsescu Gheorghe și Erata prin dăruirea unui set de sfinte vase din argint. Potirul are inscripția: „Donat de Erata Văsescu-1911”, apoi o cruce de binecuvântare cu postament, tot din argint donată de primarul Alecu Popa în 1904, un chivot (posibil de la Costache Catargiu) și o evanghelie ferecată. Tot din patrimoniul bisericii fac parte catapeteasma și icoanele praznicale din secolul al XIX-lea, dar și o cristelniță de aramă donată de boierul Costache Catargiu.

Pe teritoriul comunei se află și schitul Sf Ioan Hozevitul, ce aparține de mănăstirea Petru Vodă, în curs de dezvoltare duhovnicească și gospodărească, este un nou reper pentru localitatea Urecheni, mai ales din punct de vedere interconfesional, în care arde o flacără constantă a rugăciunii și a nevoințelor, ce propovăduiește dreapta credință prin lupta cu ispitele noului mileniu.

Patrimoniul satului după cum am văzut, nu este unul neînsemnat. Încă de la hrisoavele voievodale ni se prezintă pământul ca o resursă, pe care urechenenii au ştiut să o folosească din plin. Mereu sub binecuvântarea Creatorului şi într-o perpetuă rugăciune au găsit un sprijin în Biserica cea Una, la altarul căreia au slujit preoţi evlavioşi, de aceea vă invităm să vizitați locuri românești autentice pline de povești și oameni harnici. Din acest loc poți vizita numeroase obiective turistice începând cu mănăstirile voievodale până la case memoriale și muzee particulare, începând cu cele mai apropiate obiective cu potențial turistic din zona satului Urecheni precum: schiturile Urecheni, Rădeni, Grași, Țibucani[14], mănăstirea Războieni, Depozitul de armăsari Dumbrava  cunoscut și sub denumirea de  “Herghelia Măriei Sale”, Muzeul etno-folcloric „Neculai Popa” din Târpești[15], Casa memorială „Ion Creangă” Humulești, Casa memorială „Veronica Micle”, Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, Cetatea Neamțului, dar și mănăstirile nemțene.